Impresii de începător – de Simina Cernat
S-au făcut 4 luni de la primul meu curs de salsa. Țin minte cum mă oprisem în fața clubului Salsa 4 you, unde se țineau cursurile și nu mă hotăram să intru. Primul meu curs a fost groaznic. De ce groaznic?
Pentru că îmi era pur și simplu frică. Mă gândeam la un milion de lucruri care ar putea transforma experiența asta într-un eșec. Și de când așteptam cursul ăsta…
Mintea mă bombarda cu zeci de întrebări…dacă nu reușești să ții pasul? (cursul începuse de o lună), dacă nu ești destul de flexibilă? Dacă nu ți se potrivește stilul? Dacă nu îți plac oamenii de acolo? Sau instructorii? Dacă te faci de râs? etc, etc…
Când am ajuns acolo mă simțeam pe altă planetă, nu știam cu cine să vorbesc, toată lumea vorbea și râdea și se părea că se cunoșteau deja toți între ei. Nu mă simțeam în largul meu între toți oamenii aceștia pe care îi vedeam pentru prima dată în viață și cu care se părea că nu am altceva în comun în afara dorinței de a învăța să dansez salsa.
Cursul a început, am încercat să copiez ce făceau instructorii, și deși nu părea greu ce făceau ei acolo (pasul de bază), am descoperit că dansez ca o scândură. Eram atât de rigidă și ruginită
încât mâ întrebam ce caut eu de fapt, aici. Mă uitam la Mi, mă uitam apoi la mine și mișcările nu semănau deloc. Ea era grațioasă, sigură pe ea, unduioasă. Eu…nu.
Am început să râd de stângăcia mea. Mă simțeam ca un copil care învață să meargă. Nu mă mai simțeam sigură pe picioarele mele, nu îmi puteam controla corpul, care se mișca în voia lui…
După primul curs m-am gândit serios dacă are sens să mai merg. Parcă toate complexele mele ieșiseră la iveală. Mă simțeam vulnerabilă și mă chinuiam practic, să dansez. Mă simțeam penibil.
Am continuat totusi să vin…Am luat-o ca pe o provocare. Și de fiecare dată parcă făceam un pas mic spre mai bine. Nu mă refer la dans. Mă refer la atitudine. La abordarea dansului.
Când am venit la Salsa Factory, mă așteptam să învăț tehnici de dans, figuri. Am învățat însă altceva. Ceva dincolo de figuri (asta nu înseamnă că nu am învățat și tehnică, nu mă înțelegeți
greșit). Am învățat să să simt bine dansând, indiferent dacă fac mișcarea perfect sau nu. Am învățat să ascult muzica, să mă bucur de ea, să o interpretez și să dau drumul imaginației în dans.
Am învățat să dansez în pereche și să am răbdare cu oamenii, să trec peste prejudecăți, să încerc să îi cunosc mai bine pe ceilalți și pe mine însumi.
Și ce e mai important…am învățat că atunci când dansezi, trebuie să zâmbești. Sincer. Cu toată inima. Chiar dacă dansezi ca o scândură. Vei descoperi oricum, alte scânduri cu care să dansezi.
Şi fără să-ţi dai seama, din scândura care te credeai, vei ajunge să te topeşti şi să te mulezi pe stilul oricărui partener şi vei râde de momentele când credeai că tu nu aveai nicio şansă.
